TEST: URMAȘUL LUI SHERLOCK HOLMES, HERCULE POIROT ȘI AL LOCOTENENTULUI AZIMIOARĂ…

like Sherlock

Eu sînt ăla. Urmașul lui Holmes, Poirot și Azimioară (ultimul, un personaj creat de Rodica Ojog-Brașoveanu…)

După ce am să vă arăt de ce și vă voi lăsa să găsiți răspunsul, îmi veți da dreptate, imposibil să fie altfel! Trebuie numai să mai faceți o incursiune în trecut, și anume în ziua de 25 august 2017 cînd zburam de la Saigon la Phú Quốc. Teoretic era un zbor de o oră, practic erau cam 40 de minute – nici nu apucai să-ți înclini scaunul avionului (Airbus – au vietnamezii ăștia la Airbus-uri!) că trebuia să-l aduci în poziția inițială: aterizam… Cred totuși că harnicele stewardese apucaseră deja să ne miruiască pe toți cu cîte un biscuite… În fine, în timpul acestui zbor scurt mă gîndisem să citesc ceva dintr-o cărticică luată de acasă și purtată ca sfintele moaște de-a lungul Vietnamului. Probabil că aș fi reușit dacă în pliul scaunului din fața mea n-aș fi decoperit un document oficial. Că era vorba de un document era destul de limpede – mai ținusem în mînă o hîrțoagă asemănătoare cînd primisem răspunsul la solicitarea vizei de intrare. Că era vorba de unul „oficial” era, iarăși, destul de limpede: avea ștampilă! Ori ștampila, se știe, e unul din fetișurile cele mai trainice într-un stat comunist. Iar Vietnamul se legăna încă în această iluzie… Mi-a fost clar că, așa cum eu sînt căscat (mi-am pierdut… oooff, telefonul… și era să-mi pierd de două ori șapca pe care scria ROMANIA), trebuie să existe și alte suflete pereche pe planeta asta! Ăia dinainte au învîrtit ce-au învîrtit documentul după care a venit probabil momentul cafelei, cînd trebuiau să-l pună „bine” ca să poată rabata măsuța. Ei, și-acolo a rămas! Mai era cam un sfert de oră de zbor. Deja avionul începuse să coboare și eu încercam să-mi dau seama ce fel de document era acela.

mystery solved

Google Translate nu era o soluție fiindcă nu aveam conexiune la Internet în timpul zborului. Am hotărît să fac o fotografie a documentului înainte de a-l preda, la coborîre, însoțitorilor de zbor.

Ei bine, în acele cîteva minute rămase mi-am dat seama ce țineam în mînă așa că atunci cînd l-am predat unei stewardese am știut să-i atrag atenția și ce anume document îi înmînam! 

20170825_120322

Ei, știți despre ce e vorba fără să recurgeți la dicționar?

Eu, cum ziceam, urmașul lui Holmes, Poirot și Azimioară… AM ȘTIUT! :))

Poate îmi scrieți și mie pe adresa oficială a blogului habarnaminvietnam@gmail.com cum ați raționat…

Shelock

 

 

Reclame

INTERMEZZO CU CÀ PHÊ SỮA ĐÁ

3_3

Grăbilă, flămînd cît zece
‘Nghiţi un fier de călcat rece.
— Fraţilor! ţipă Grăbilă. Ce-a născocit ăsta despre mine? N-am înghiţit nici un fier de călcat rece!
— Nu mai ţipa, i-a răspuns Habarnam. Am spus şi eu aşa, doar pentru rimă, că fierul de călcat era rece.

 

 

…Vietnam. Al doilea exportator de cafea din lume! Încerc să sintetizez observații despre cafeaua vietnameză fără să sar neapărat s-o laud, ca Habarnam, numai fiindcă am ajuns în Vietnam…

Primul lucru pe care trebuie îl observi este gustul cafelei vietnameze, diferit față de cel cunoscut în România. E rezultatul nu numai al diferitelor tipuri de boabe de cafea, ci și al unei metode diferite de preparare a cafelei și al varietății de ingrediente din Vietnam. (Da, o să descriu separat și faimoasa cafea cu ou, pe val, după cîte constat și în occident, deci și în… România!)

Deci, ce fel de gust are cafeaua vietnameză?

Boabele de cafea Arabica 100% sînt utilizate în faimoasele franchise, ca Gloria Jean’s (s-a deschis de curînd una și vis-à-vis de casa mea, verdictul: mediocri), The Coffee Bean & Tea Leaf, Starbucks sau Dunkin ‘Donuts. Cu siguranță, europenii sînt mai familiarizați cu cafeaua aromată, ușor acruță și cu un final ușor amar. Varietatea de cafea Robusta, pe de altă parte, are un gust amar mai pronunțat și e mai puțin aromată. În fine, nu e cazul cu mine 🙂 dar e tipul de cafea despre care se spune că îți „trezește“ creierul! Degustarea de Arabica și Robusta imediat una după alta, poate fi, în funcție de nivelul de „dependență“, o experiență variind de la incitant la neplăcut. Bref, dacă ești un consumator de cafea/fan Starbucks, asta îți poate încheia definitiv degustarea cafelei în Vietnam! Pentru restul, café…holicii, reprezintă totuși o cale fără întoarcere: de acum încolo, aceasta va fi definiția cafelei pentru tine, la fel cum a devenit pentru majoritatea vietnamezilor.

Neuzual pentru mine este că în Vietnam, tipii sînt obișnuiți să bea cafea „la filtru“. Apa caldă trece prin pudra de cafea măcinată, într-un filtru de picurare din aluminiu numit „phin cà phê“ (în ultima zi la Saigon mi-am cumpărat și eu unul!). Cu cît debitul de picurare este mai lent, cu atît gustul final este mai puternic. Și uite-așa, pic cu pic, ceașcă de ceașcă, vietnamezii se cufundă în adîncul gîndurilor sau conversațiilor cu prietenii. Da, „băutul cafelei“ (đi uống cà phê) este aici o activitate socială de primă importanță, la fel cum „băutul“ (đi nhậu) este activitatea socială obișnuită în timpul nopții…

Ce ți se potrivește cel mai bine?

Comparativ cu boabele de Robusta, în cafeaua tip Arabica există doar jumătate din concentrația de cofeină. Rezultatul este, evident, că te poți „ameți“ bînd varietatea vietnameză de cafea. Cafeaua neagră vietnameză (cà phê đen) nu seamănă deloc cu echivalentul american, zeama lungă și slabă… Ca atare, dacă ești băutor de cafea și ajungi în Vietnam trebuie s-o iei mai lent la început, să vezi dacă te poți adapta la creșterea bruscă a cofeinei.

O combinație obișnuită aici pentru o ceașcă de cafea este „cafeaua de lapte cu gheață“ (cà phê sữa đá), preferata mea în timpul călătoriei. Deși are un gust similar cu „cafeaua albă“, care se poate găsi ușor în alte țări din Asia de Sud-Est (Thailanda, de exemplu), versiunea vietnameză folosește laptele condensat. Combinația de cafea puternică și amară, amestecată cu laptele condensat, dulce și cremos, a făcut renumele Vietnamului în materie de cafea! Poate că e din cauza zahărului de trestie sau, mai degrabă, din cauza concentrației de cofeină, dar acest amestec îți luminează creierul ca soarele de dimineață! Dependența de cafea vietnameză se capătă ușor…

M-a distrat să fotografiez pas cu pas, la popasul de breakfast, în timpul călătoriei în delta Mekong-ului, cum preparam cà phê sữa đá.

20170823_084919 1. Se toarnă apa fierbinte peste o cantitate de pudră de cafea neagră în phin cà phê

20170823_084929 2. phin cà phê-ul se lasă deasupra paharului pînă cînd termină de picurat…

20170823_0850543. …cam atît, să zicem…

20170823_0851544. observați, pe fundul paharului, un lichid alb, laptele condensat…

vixu milk5. ăsta e laptele cu pricina (tuyệt hảo hơn với cà phê înseamnă „perfect pentru cafea“!)

20170823_0852486. omogenizăm amestecul cu o linguriță…

20170823_0853507. …și-l turnăm peste gheața care ne așteaptă într-un pahar sondă, cu paiul pregătit…

20170823_0854088. Așa mi-am făcut singur-singurel cà phê sữa đá!

Și dacă la Hanoi am umblat, nu foarte convins, e drept, după cafeaua cu ou, în Saigon, se poate găsi, de asemenea, o bijuterie ascunsă care este „cafeaua de iaurt“ (cà phê sữa chua). Acreala delicată a iaurtului dă o notă interesantă combinației obișnuite de amar și dulce (vai, ce amintiri, 4 martie 1977…), după care papilele gustative vor ajunge să tînjească… „Cafeaua de iaurt“ trebuie căutată, zice ghidul, într-una din cafenelele mici din districtul 2 din zona Thảo Điền. Ei, n-am ajuns acolo de data asta… O altă bucurie a culturii vietnameze de cafea este descoperirea de rețete unice de cafea în timp ce te plimbi pe aleile ascunse… De ce sunt unice aceste rețete de cafea? Habarnamul din mine are o explicație: fiindcă nu se sfiesc să experimenteze, să combine orice cu orice!

Iată cazul cafelei cu ou (cà phê trứng), despre care am promis mai sus că o să povestesc. Această băutură provine din nordul Vietnamului (de-aia am și căutat-o la Hanoi), iar rețeta e aproximativ aceasta: cafeaua neagră este amestecată cu gălbenușul de ou bătut și (se putea altfel?) cu laptele condensat. Rezultatul este o ceașcă de… cafea (??), în fine, de băutură gustoasă, cremoasă în genul cremei de ou. Cu greu eviți să nu mai ceri una…

Și vietnamezii au o varietatea de cafea kopi luwak ca în Indonezia. Respectiv cea care acolo, în Indonezia, era produsă (încerc să descriu eufemistic procesul…) de o… maimuță! Cea mai scumpă cafea din lume, bla-bla. La vietnamezi se numește „cafeaua nevăstuicii“!!

weasel-coffee-vietnam

Nevăstuica (sau ce animal o fi), joacă rolul maimuței indoneziene: se hrănește cu o varietate de boabe de cafea care… apoi (sic!) sînt colectate (!!) după ce nevăstuicile au consumat boabele originale de cafea… Cică enzima din stomacul nevăstuicii creează gustul distinctiv pentru boabele de cafea, un gust care nu poate fi reprodus (de… om? zic și eu…) prin nici un alt mijloc. Sigur că, pe chestia asta cafeaua ajunge să fie mult mai scumpă. Odată ce știam însă, din Indonezia, despre ce e vorba, nu ne-am mai lăsat „îmbrobodiți“…

SAIGON – MAI MULT DECÎT CULTURA CAFELEI

Încă de la începutul secolului XX producția de cafea a reprezentat o sursă importantă de venit pentru Vietnam. O statistică din 2009 plasa cafeaua pe locul doi (după orez, evident) ca valoare a exporturilor agricole.

Așadar numărul uriaș de cafenele dintr-un oraș cu 10-14 milioane de locuitori nu are cum să surprindă, calitatea însă da! Într-o zi obișnuită, poți găsi 5-8 expați care își dau întîlnire pentru a lucra (!) într-una din cafenelele la modă din Saigon cum ar fi ID Café, M2C, Cosmos și L’Usine

Expații au la dispoziție în Saigon nu numai Internet-café-uri, ci și spații de lucru dedicate (hub-uri) cum ar fi Saigon Hub și Work Saigon. Facilitățile sînt mai mult decît decente dacă ne comparăm cu „Vestul“, afirmație care poate fi menținută și în ce privește comunitatea respectivelor co-working spaces, de expați sau nu. Dacă ne-am compara cu patria… Nu. Mai bine nu.

saigonhub

Eh, să nu ne mai amărîm: îi va veni și Bucureștiului (ca să nu sar direct la Vaslui!) vremea, odată și-odată… În ce ne privește ne-am luat de la Co.op.mart, o cafea renumită 

Trung Nguyen

pe care, la magazinul de prezentare luxos de lîngă reședința noastră

Trung Nguyen Legend

o găseam cu prețuri de 3 ori mai mari! Deh, străinii nu știu să caute în labirintul Saigon. Dar nu toți…

PHÚ QUỐC: Tropice triste, Tropice vesele…

 

Detest călătoriile și exploratorii. Și iată-mă gata să-mi povestesc expedițiile.”

…asta însă nu spunea Habarnam, ci Claude Lévy-Strauss…

51xzMDX2V6L._SX322_BO1,204,203,200_

…scriu aceste rînduri fix după o săptămînă de la plecarea din Vietnam. Într-o miercuri. Ce lux, ce plăcere să țăcăni din nou pe tastatura ta, fără să te mai chinui pe editorul unei tablete Android (nu că iPad-ul ar fi mai breaz!), să poți adăuga o fotografie (în sfîrșit toate adunate la un loc) doar cu un click de „maus”!…

S-au întîmplat multe între timp. În primul rînd ne-am reîntors în patrie. În al doilea rînd am început treptat, treptat, să înțelegem de ce la micul dejun nu mai putem cere ca omleta să fie de tip ‘sunny side’: pur și simplu n-am mai avea cui să o cerem! :))

Și mi s-au mai limpezit în minte niște detalii cu privire la ultimele capitole ale lui Habarnam în Vietnam. Firește, nu mă apuc să le dezvălui acum. Acum e momentul să povestesc despre cel mai sudic punct al Vietnamului, insula Phú Quốc, în care am premeditat să ajungem. Aveam precedentul cu Tasmania, sudul cel mai… sud al Australiei, o alegere care și acum mi se pare că s-a dovedit excelentă! (Ce să faci în Sidney? Oraș mare, praf… aproape ca la Saigon, doar că Saigonul vine cu un plus: nu ne așteptam să fie atît de dinamic și modern, în timp ce la Sidney venisem cu pretenții). A mai fost însă ceva în sprijinul alegerii Phú Quốc-ului drept loc de popas pentru o (pen)ultimă perioadă de patru zile – ideea că vom sta sub palmieri, la plajă… Adică după atîta hăituială cu… gherilele turistice vietcong, să ne mai tragem un pic sufletul. Și soția perfectă să se mai bronzeze…

Phú Quốc ăsta, e cea mai mare insulă a Vietnamului (574 km²)

Phu Quoc island

și poate fi vizitat de străini numai de 3 ani încoace. Principala atracție – dacă n-ai fi cu capul pe umeri și te-ai lua după ghidurile turistice – ar fi Nhà tù Phú Quốc Închisoarea Phú Quốc! Poate că nu apuci să ajungi să vezi locul unde cică fusese deținut Papillon (Bagne de Cayenne – Insula Diavolului), de ce n-ai dori să o vezi pe-asta?! Dacă stai bine să te gîndești moștenirea colonială franceză e populată la greu cu asemenea oribilități: coloniile penitenciare din teritoriile de peste mări. Și, dacă nu vrem să evocăm istoria, nici ficțiunea nu se lasă mai prejos – Château d’If vă spune ceva? 🙂 Ei, nici nu ne-a trecut prin cap să mergem să vizităm Doftana vietnameză (construită de francezi la începutul anilor ’50 și populată la apogeu – 1973 – cu vreo 40.000 de vietcongi de Vietnamul de Sud). Un pic de soare ar fi fost de ajuns…

sun

The sun n-a apărut însă – ce să-i faci, nu le poți avea pe toate – decît sporadic și cu osebire în dimineața… plecării, în schimb am avut parte, dragi compatrioți, de niște mostre de ploi d’alea dese, tropicale, care nu ne-au schimbat însă buna dispoziție pentru că locul ales (Le Forest Resort – brava moștenirii culturale franceze, nu le forêt, nu the forest, ci franglezul le forest! Ca vietnamezul imparțial…) era extraordinar de relaxant. Dacă intrai în bazinul desăvîrșit (ca mărime, ca design, impecabil de curat) putea să ningă, putea să plouă, tu, dragă cititorule, chiar dacă n-aveai canadiană nouă (!) te simțeai minunat fiindcă, încă odată: ne aflam la tropice. Ploaia era caldă, n-o luai în serios. De-aia am zis că Tropicele triste ale lui Lévy-Strauss erau, în cazul nostru, unele vesele, no matter what! 

DSC03455 Eu sînt, Habarnam în Vietnam…

Dacă am fi ales hoteluri chiar de pe malul / plaja Phú Quốc-ului am fi luat plasă din cauza vremii: vîntul bătea cu putere și în rafale atunci cînd nu ploua, iar plaja era tristișoară deși, ca întotdeauna, spectacolul mării agitate era fascinant…

20170828_120802

Decorul de la Le Forest Resort și recenziile de pe booking.com erau însă prea „pozitive” ca să poată fi ignorate. Așa că am ales o zona idilică, retrasă cam la 1.5 km față de malul mării și înconjurată de o grădină superbă. (NB – grădinile superbe trebuie și ele întreținute. D’aia era superbă fiindcă personalul o bibilea non stop, fie ploaie, fie vînt, să n-aibă… crengile la pămînt…)

IMG_0020 …nu mi-am luat papuci de-acasă, știam că voi fi dotat cu ei…

IMG_0028 …și eram singur, nene! (singur, cu excepția Rodicăi, la veghe în coliba barmanului…)

IMG_0030

IMG_0035…grădini, alea-alea…

IMG_0037…și iat-o și pe Soția Perfectă, sfioasă à cause de paparazzo…

Uite, mai „pun” o poză cu mine într-o postură sportivă (!)

20170827_151524…asta…

…și ajung la lucrurile serioase: ce făceam, de fapt, acolo, la Le Forest Resort din  Phú Quốc? Sper că s-a înțeles că nimic din ceea ce s-ar putea numi „odihnă activă”! Dimineața păpam la micul dejun, nenumărate feluri de clătite (cu șuncă, cu mango, cu banane, etc. la care adăugam veșnica omletă – scrambled sau sunny side, fructe – au un pepene roșu mic, pitic, foarte gustos, fructul pasiunii, banane mici, portocale… verzi, lychee) la care adăugam cafe sữa đá (cafea cu lapte și gheață – eu, partenera nu preferă varianta cu lapte) sau ceai. Sigur, am fi putut începe în stilul vietnamez, cu o supiță de bivolaș cu tăiței (phở bò) dar noi eram români, nu uitam asta!

Citeam. Plecasem de acsă cu trei reviste Dilema (veche, desigur) și pînă ne-am reîntors nu știu dacă am reușit să termin una! (Seara cădeam cam răpus, ce-i drept…) Am început însă la Hue și am terminat de citit la Phú Quốc, o carte excelentă, tulburătoare chiar prin implicațiile și paralelele cu viața pe care [unii dintre noi] au avut-o în regimul democrat popular și, mai apoi, socialist-comunist: Spionul Perfect, o carte biografică scrisă de Larry Berman despre Pham Xuan An, fost reporter al revistei Time în timpul războiului din Vietnam (cel cu americanii, vreau să zic) care, atunci cînd pătrunderea vietcong în Saigon era iminentă, nu s-a evacuat fiindcă, deși se născuse în Saigon, trăise numai în sudul Vietnamului și studiase în California, s-a dovedit că fusese tot timpul un agent al nordului comunist!! Înălțat la gradul de general după reunificarea roșie a Vietnamului, Pham Xuan An a visat însă pînă la moarte (2006) să se reîntoarcă în America. Și bineînțeles, deși lucrurile evoluaseră mult, nu l-au lăsat… Printre rînduri înțelegi atît de multe lucruri despre prietenia adevărată, urmărirea unui ideal și, mai ales, afli „de la sursă” ce și cum s-a întîmplat atît cu Vietnamul (de sud sau de nord) cît și cu SUA în timpul războiului!

20170907_100159…asta e cartea…

Seara, ne avîntam spre șoseaua dinspre plajă pe un drum pitoresc, care șerpuia printre case, alte proprietăți tip agro-turism pentru omniprezenții backpackeri (unele cu cazări de $5 pe noapte!!) pînă în… oraș (??) Orașul, de fapt, nu exista. Vietnamezii încercau să facă toată (!) insula să arate supermodernizată. Și cînd vedeai așa ceva

20170827_183823

20170827_183829

pe șosea credeai că ai nimerit în cine-știe-ce Las Vegas! Nu era însă decît un soi de magazin turistic – „la pachet” cu un hotel și un restaurant nefiresc de mari – aruncat pe șoseaua circulară. (Părerea mea). Ce se vindea acolo?

20170827_184102

20170827_184114

Păi… perle (!!), biju-uri, cosmetice și ierburi cu proprietăți tămăduitoare (sic!) Evident, toată opulența asta era menită să ia ochii turistului străin. Care însă (nu cred că neapărat din cauza sezonului ploios…) nu se înghesuia. De fapt nu eram decît noi, Habarnam și d-na Habarnam… Simpatic era că ierburile și rădăcinile tămăduitoare (care se vindeau ambalate în pungi de plastic de 1 kg în general) erau inscripționate doar în vietnameză! Aici un efort de marketing poate că n-ar trebui ocolit…

Ca s-o scurtez cu „activitatea” în Phú Quốc trebuie să ajung la cel mai așteptat moment al zilei. Care avea loc seara. E vorba, cum deja ați ghicit, de momentul cinei. În afară de prima seară (cînd ne-am dus la restaurantul unui resort aflat lîngă plajă, pe care resort și restaurant îl chema… Paris) și unde mîncarea a fost OK

20170825_202005

20170825_202106…noodles erau crunchy, foarte gustoși, cu creveți mici și baby octopus…

…dar adevărata distracție a fost alta: un grup masiv de vietnamezi (localnici insulari, cred) sărbătorea aniversarea unui băiețel de trei ani, între altele cu un tort uriaș în care, ca peste tot, copilul a fost pus să sufle. Pentru că m-am amuzat să filmez scena ni s-au trimis la masă (și, mărturisesc, m-a impresionat mult fiindcă nu mă așteptam) două felii zdravene de tort!

vlcsnap-2017-09-07-10h50m26s126

Ah, și mesenii îi cîntau copilului Happy Birthday to You! Se schimbă lumea…

A doua, a treia și ultima seară în Phú Quốc am mîncat… by the book! (Unde „book” este clasificarea Trip Advisor pentru restaurantele din Phú Quốc).

Și le-am luat oarecum în ordine. Primul era The Naked Table Restaurant (vă informez că există la Londra și un The Naked Table Restaurateur…).. La ora la care am sosit era plin de turiști ‘caucazieni’. Ce se gătea acolo? Păi nu bucătărie vietnameză… Bucătărie din India de sud-est! Măi să fie… S-a dovedit o alegere interesantă. De fapt India de sud-est era un eufemism pentru Malaezia fiindcă bucătarul și patronul (una și aceeași persoană, un tip relativ tînăr, cu barbă neagră și chipeș dacă pot să mă exrim astfel) de acolo venea. Și „aici”, în Phú Quốc, și-a găsit el nișa, publicul fidel de backpackeri nemți sau latinos, care mai virau de la „veșnica” Phở Bò vietnameză la feluri de mîncare gătite cu curry. Ce țin minte era… ceaiul cu lapte malaezian de la care aveam așteptări mari și așa a și fost. Surpriza este că nu vă voi arăta o fotografie cu feluri de mîncare de la The Naked Table Restaurant, ci una cu noi și cu bucătarul!

20170827_202039

Mi-am adus aminte de o altă fotografie pe care o făcusem unui bucătar malaezian de la restaurantul Rasa, pe Cuba street, în Wellington, Noua Zeelandă! Doar că în urmă cu 7 ani… (fotografia aceea o puteți vedea aici)

A treia seară am mîncat la Restaurantul „Nemo”, un local unde în timpul zilei erau și lecții de gătit de manière vietnamienne… A fost bine, foarte gustoase porțiile, doar că mi s-au părut cam mici! Și nici nu aveau tort la desert, na că le-am zis-o!

Am lăsat la urmă ultima seară unde – între reprize de ploaie torențială – ne-am avîntat de la Le Forest, unde stăteam, spre CAMI Restaurant & Bar calificat drept Great place for dinner de un vizitator. Dar nu de aia am ajuns acolo, ci pur și simplu fiindcă se numea… CAMI și ne aducea aminte de finuța noastră omonimă, plecată între timp la odihnă în Spania…

20170828_182316…măcar berea Saigon Special era servită într-o cană luată de la gheață…

…și a venit și ziua în care am lăsat în urmă viața trăită în Phú Quốc, unde eram păziți de un cățel foarte simpatic

20170826_080944 Cîinele Polițist, care te lătra doar prima dată cînd te vedea, fiindu-ți apoi prieten… 

20170827_082032

Am făcut o fotografie cu unul din obiectele cărate din patrie pînă în Phú Quốc pe care o inserez aici în speranța că firma care îmbuteliază apa minerală Aqua Carpatica va lua în seamă sacrificiul meu în promovarea produsului românesc cu puritate desăvîrșită și mă va recompensa…

20170828_144233

…Rodica a mai numărat odată banii vietnamezi (era tricky să scoți prea mulți fiindcă nu aveai unde să-i mai schimbi dacă nu găseai ce să cumperi)…

20170829_085606…ține mîna pe bancnota cea mai mare, de 500.000 đồng-i (care valora cam €18.5)…

20170829_094540…ne-am luat La revedere de la Le Forest Resort

…apoi am chemat taxiul să plecăm spre aeroport (aeroportul, dacă vă vine să credeți, părea mare cît cel de la Otopeni, adică era de-a dreptul gi-gan-tic pentru o insulă de 574 km² și continua să se extindă!!) 

vlcsnap-2017-09-07-16h14m38s694

20170829_102320

…și am decolat spre Saigon lăsînd în urmă o amintire plăcută despre o insulă care ar putea, la o adică, să semene cu litoralul românesc. Dar nu știu la ce. Poate la nisip!!

 

 

PE URMELE LUI OBAMA!

…cînd, în sfîrșit am ajuns, sleiți de căldură la adresa din 73 Mai Thi Luu Street, q. 1 (districtul 1) din Saigon și am zărit inscripția către care ne călăuzea și Google Maps (Ngọc Hoàng Điện 玉皇殿, Templul Împăratului de Jad) Habarnaveam că ne aflăm pe urmele președintelui american…

Nu-mi face cinste ce voi scrie acum dar zău că dacă e foarte cald (și era!) tot ce îmi doresc este să mă retrag la umbra… aerului condiționat😟

„Pagoda” părea însă ușor de vizitat – și, mai ales, rapid! – așa că am privit-o de la început cu bunăvoință… Vă previn că veți întîlni în cele ce urmează detalii numeroase, poate plicticoase, însă chiar dacă voi posta fotografii de la fața locului nu prea e aceeași situație ca la grădina zoologică: ca să știi, de exemplu, ce e cu monștrii ăia trebuie citit și textul… Să o luăm metodic!

Pagoda (Templul) Împăratului de Jad este o pagodă taoistă construită de comunitatea chineză cantoneză în perioada anilor 1892-1909. Sanctuarul broaștelor țestoase din mijlocul Saigonului diferențiază acest templu de altele.

Templul este dedicat diferiților zei, taoiști și budiști ai culturii chino-vietnameze și mai ales Împăratului de Jad, supremul Dumnezeu al taoismului. Fațadele Pagodei Împăratului de Jad sînt pictate pe caramidă roz, nu cine știe ce de reușită, atracțiile arhitecturale si artistice majore fiind plăcile și sculpturile acoperișurilor și, mai presus de toate, ușile sculptate ale templului, autentice opere de artă.

20170824_161946

Pentru a decora Pagoda Împăratului de Jad, comunitatea cantoneză s-a inspirat din numeroase legende și mituri budiste. Ușile din interiorul templului au sculpturi care reprezintă figuri de bărbați și zei, iar în camera celor 10 iaduri (sic!) sînt reprezentate cele 1000 de chinuri (tari chinezii ăștia…) și care se învecinează cu sanctuarul principal, paznicii gigantici sub formă de demoni care au 4 metri înălțime și care, ca să fiu sincer, m-au impresionat cel mai tare!

Curtea interioară a Pagodei Împăratului de Jad te conduce la singura ușă de acces la templu. La rîndul ei, curtea e împărțită în 3 părți.

Patio-exterior-pagoda-emperador-Jade

În prima jumătate a curții Împăratului de Jad, se află un mic turnuleț cu statuia lui Ho Phap (Dharmapala), un filosof budist. După această primă parte a curții găsim un mic iaz cu broaște țestoase și – pe laturi – cu bănci de stat, ușor de recunoscut după uriașa oală a arborelui banyan care se află în interiorul iazului.

În ultima parte a curții, chiar în fața ușii de acces în interiorul Pagodei Împăratului de Jad, se poate observa, în partea stîngă, așa-zisul incinerator, o structură care e de fapt un cazan în formă de coș de fum în care credincioșii ardeau ofrande de hîrtie, deoarece conform credințelor lor religioase, fumul va ajunge în ceruri la strămoșii decedați.

Exterior-Pagoda-Phuoc-Hai-Jade

În același loc al terasei exterioare, dar în dreapta, se află adăpostul broaștelor țestoase. În cultura asiatică țestoasele reprezintă longevitatea și sînt, de asemenea, considerate în Vietnam simbol al averii și al norocului. În acest mic adăpost de la porțile pagodei, sînt zeci, poate chiar sute de țestoase, ceea ce a făcut ca acest loc să fie poreclit Pagoda țestoaselor.

Tortugas-Pagoda-Emperador-Jade

Clădirea și interiorul Pagodei Împăratului de Jad

Fără îndoială, cel mai interesant loc în Pagoda Împăratului de Jad este clădirea principală.
Acoperișurile de formă Yin-Yang sînt minunate, adevărate opere de artă. Ele au fost completate cu structuri de lemn roșu, legate cu plăci ceramice colorate în verde. Acoperișurile au vîrfuri ascuțite caracteristice și sînt presărate cu numeroase sculpturi de dragoni, simbol al divinității.

Tejados-pagoda-Emperador-Jade

După ce treci prin impresionantele uși de lemn sculptat, cu figuri umane și divine, dai de două statui care flanchează ambele laturi ale Împăratului de Jad, care sînt

Guardian-puerta-pagoda-Emperador-Jade

păzitorul porții (Mon Quan Than, la dreapta)

Tallas-madera-pagoda-Emperador-Jade

și păzitorul locului (Tho day Than, spre stînga).

Apoi dai de un hol mic de unde credincioșii pot cumpăra ofrande și bețișoare de tămîie pentru a-i arăta respectul cuvenit Împăratului de Jad. Da, credincioși chiar am văzut, nu mimau respectul, deși erau înconjurați de cohorte ce turiști care nu prea aveau… habar la ce se zgîiau…

Interior-Pagoda-Ngoc-Hoang

Velas-incienso-Pagoda-Phuoc-Hai

Trecînd prin mica sală din interiorul pagodei de jad ajungem la altarul lui Phat Mau Chuan sau mama celor 5 Buddha, antecamera celei mai faimoase încăperi: a celor zece Iaduri…

Ofrendas-Pagoda-Emperador-Jade

Această ultimă cameră a pagodei este locul în care e așezată statuia Împăratului de Jad, zeul cerului, statuie ușor de recunoscut datorită… mustății, tipice culturii cantoneze. Conform legendei, Împăratul de Jad hotărăște cine merge în rai și cine se duce în iad…

Altar-Pagoda-Emperador-Jade

Această încăpere, Camera celor 10 iaduri, este de obicei plină de tămîie pusă de credincioșii care vin să se roage în pagodă, precum și de multe lumînări și daruri constînd în fructe și așa-numiții bani norocoși. Pe laturile acestei camere se află panouri sculptate pe care sînt reprezentate cele 1000 de furtuni, furtuni care stau în calea oamenilor răi care locuiesc în fiecare dintre cele 10 iaduri…

Împăratul de Jad este însoțit de două sculpturi din lemn și hîrtie de 4 metri înălțime reprezentînd demonii păzitori, cunoscuți cu numele diamantelor mari (Tu Dai Kim Cuong) cu referire la duritatea lor!

În dreapta camerei celor 10 iaduri îl întîlnim pe demonul principal, cel care îl reprezintă pe generalul care a învins Dragonul verde, dragon care este sub picioarele sale. În stînga e al doilea demon păzitor, generalul care l-a învins pe Tigrul Alb, de asemenea sub picioarele lui.

Estatuas-Pagoda-Pagoda-Jade-Ho-Chi-Minh-City.JPG

Ascunsă în spatele unei uși în marginea din stînga Camerei celor 10 iaduri, se găsește o cămăruță cu statuia lui Thanh Hoang, regele iadului, călare pe calul său roșu. In aceeași cameră, este așa-numitul salon al femeilor, cu două rînduri de cîte 6 statui reprezentînd femei, respectiv (surpriză! 😊) cele 12 luni ale anului. La aceste statui în haine colorate vin în mod obișnuit femeile vietnameze care își doresc să aibă copii. Mai încolo nu mai știu…

…un pic cam confuz, nu? Credeți că sfinții „noștri” sînt mai ușor de interpretat de asiatici? Ce pot să spun, cu mîna pe inimă, este că țestoasele erau extrem de simpatice, în ciuda caniculei…

20170824_162211

Și Obama? Păi Obama, ați ghicit, a fost și el aici, în vara lui 2016!

ss-160524-obama-vietnam-visit-05_54c4977f071f0a70faa96422e046389e.nbcnews-ux-1024-900

Oare de ce a ales el să viziteze la Saigon o pagodă construită de chinezi? 

Vedeți, om fi fost noi pe urmele lui Obama, dar Obama nu era nici turist, nici călător. Făcea politică…

 

VRACIUL LA ZOO

...va să zică după ziua petrecută în sudul… sudului, în Delta Mekong, seara ne-am ospătat la un restaurant japonez absolut mi-nu-nat, extrem de rafinat, care face parte dintr-un lanț pe care, dacă nu mă înșel, l-am întîlnit și în Hong Kong – Tokyo Deli

20170823_200846.jpg

De ce n-or venit japonezii și la noi? Pentru că, uite, în seara japoneză s-a întîmplat să fim ajutați de un japonez de la masa alăturată care ne-a lămurit sensul unei întrebări a chelneriței, apoi am intrat în vorbă, am aflat că lucrează la un proiect în Vietnam al unei firme japoneze, fusese în toată coana Europa (și se  vedea că e mulțumit să-mi enumere țările unde fusese, peste tot, și în Bulgaria, doar în România ba!) 😕 Păcat, am bîiguit eu,  avem o țară frumoasă… Ce era să spun? Omul a spus, politicos, că avea în plan și România… Dar la Tokyo Deli, unde se mănîncă atît de bine, ne-am promis că, pînă plecăm din Saigon, respectiv pînă plecăm spre patrie, ne vom mai duce! Face toți banii!!

A doua zi ne-am consultat hostess-a de la Christina (airbnb-ul), am instalat scurt două aplicații (Uber și Grab) pe singurul telefon rămas în dotare, cu ajutorul cărora am călătorit mai bine și mai ieftin decît cu taxiul obișnuit. Unde am călătorit? Păi un obiectiv ni l-a sugerat ea (Fitofarm – denumirea unui muzeu al medicinei și farmaciei tradiționale vietnameze de care, spre cinstea mea, auzisem încă atunci cînd citeam, la București, despre ce-am putea face la… Saigon!), unul „cădea din cărți”, era al nostru – doream să mergem la grădina zoologică, așa cum facem cam în toate țările unde ajungem (?? – păi da, de felul în care sînt tratate animalele din captivitate îți faci o idee și despre stadiul civilizației din țară aia) și, în sfîrșit, un alt obiectiv cultural ni-l „impusese”, ca să zic așa, ghidul The Lonely Planet, respectiv Pagoda Împăratului de Jad

Am făcut planul de bătaie și am pornit cu o limuzină spațioasă de la Grab spre Fitofarm. Sincer, nu am atîta timp ca să descriu un muzeu plin de lucruri străvechi dar extrem de actuale și pe gustul meu – folosirea plantelor medicinale și a metodelor tradiționale (adică chinezești, despre ce credeți că vorbesc?) și acum în tratamentul bolilor în Vietnam, recipiente, statui, manuscrise… Sper că vor fi mai pe înțeles fotografiile următoare…

20170824_130931

20170824_130620

20170824_130940 …„orătăniile” astea de jos reprezintă figurarea vietnameză a… unicornului!

20170824_131540popor civilizat, vietnamezii au cinstit întotdeauna virtuțile falusului…

20170824_131651ei da, și Soția Perfectă, minunată de ce afla…

20170824_131757

20170824_132720-1și nu în cele din urmă, chiar el, VRACIUL VRACILOR, autorul acestor însemnări!… 😎

20170824_132753

20170824_132746cu costumația gen robă eram obișnuit…

20170824_132750…ia să vedeți ce Copyright o să „trîntesc” eu la pozele astea!… 😂

20170824_133232

20170824_134057…pînă și ascensorul avea… stil…

Daa, ne-a plăcut mult. Apoi alt Grab și…

LA ZOO

Eei, aici n-a mai fost mișto… Saigonezii combinaseră grădina zoologică cu cea botanică cu un rezultat dubios, după cum veți vedea…

20170824_151947

20170824_152112tigri și lei cu spațiu mic de viețuit…

20170824_152428dar cocoși minunați, unul mai frumos ca altul…

20170824_152518…iat-o și pe Păunița Codrilor!

20170824_153149...preferatul meu, hipopotamul pitic, nu avea, săracul, apa schimbată cine știe de cînd…

20170824_154329-2

20170824_154519-1niște reptile oarecare…

20170824_154920-1dar un șșșarpe simpatic! 😁

De la Zoo am plecat pe jos, cu GPS-ul în mînă spre Pagoda Împăratului de Jad. Am ajuns destul de repede. Strada cu pricina – la capătul căreia ne așteptăm să fie ceva vizibil, care să arate a pagodă somptuoasă – era una mică. La mijlocul ei, am zărit o inscripție în vietnameză și atît.  Acolo era pagoda. Despre ea, însă, în postarea următoare…

6 MOTIVE PENTRU A SORBI CU ZGOMOT TĂIȚEII

001

Habarnam nu se lăsă mult rugat. El se repezi la masă şi se apucă să care în gură plăcinte, covrigei, bomboane umplute cu cremă de fructe, dulceaţă.
(Capitolul XIII)

De ce ar trebui să adoptați tehnica SOARBE ȘI SUGE și să lăsați acasă manierele preconcepute de comportament la masă

O veche dispută în familie pe o temă minoră (manierele la masă 🍽 😊) a fost tranșată departe de patrie, hăt colo, la granița Vietnamului cu Cambodgia… M-am gîndit că n-ar fi tocmai lipsit de interes să luminez masele largi, populare, în legătură cu abordarea corectă a acestui subiect…

În multe țări europene, manierele la masă încurajează reținerea și auto-controlul. Nu de puține ori, să recunoaștem, aceste reguli au efectul de a suprima chiar plăcerea de a mînca. În Asia, care este cu siguranță continentul cu cea mai mare diversitate alimentară de pe Pămînt, lucrurile sînt însă foarte diferite. Am văzut asta și în Hong Kong unde sfatul primit a fost „cînd mănînci mîncare chinezească, trebuie să lași toate la o parte toate inhibițiile“. Abia în Vietnam am început însă să înțeleg ce încerca să îmi transmită acest sfat…

Una din cele mai vizibile maniere de comportament la masă în Vietnam este sorbitul cu zgomot. Vietnamezii o numesc húp, dar eu prefer să o numesc húp hút – literalmente „soarbe și suge“ – care, dacă te gândești bine, este o descriere mai exactă.

9în Japonia există și concursuri, poate și în Vietnam…

Spre deosebire de standardele europene, nu există nimic nepoliticos, dezgustător sau neelegant în legătură cu sorbitul zgomotos. De fapt, este un obicei care exprimă și bucuria și respectul și e și… practic. Încerc să sintetizez de ce, iar data viitoare cînd vă veți așeza la masă ca să vă bucurați de un castron cu una din cele mai cunoscute supe de tăiței vietnamezi, să vă amintiți aceste 6 motive pentru… Soarbe și Suge!

1. Cînd ești la Roma…
În același mod în care nu ai cere cuțit și furculiță cînd toți ceilalți folosesc bețișoare (ei, Soția Perfectă cere totuși furculiță la restaurant pe considerentul că n-are rost să se cufunde chiar atît în peisaj…), sorbitul cu zgomot face parte din procesul de asimilare culturală. Este o modalitate de a te implica, de a plonja, de a te comporta ca localnicii, de a încerca lucruri noi. De aceea călătoriile în străinătate sau trăitul într-o altă cultură evocă la unison același lucru: experiențe noi. Așa că, dacă te afli în Vietnam, faci așa cum fac vietnamezii: sorbi și sugi tăițeii!… 😁

DSC5904

2. Atenție, frige!
Ca cele mai multe lucruri pe care străinii le găsesc ciudate în legătură cu Vietnamul, există motive practice în spatele sorbitului zgomotos. Tăițeii și zeama în care sînt serviți sînt fierbinți, iar mîncarea are un gust mai bun cînd este caldă. Problema e că nu vrei să-ți arzi limba. În Europa, ai putea să sufli peste furculița cu mîncare sau să aștepți ca mîncarea să se răcească. Dar acest lucru nu funcționează în Vietnam: oricărei persoane care se află în fața unui castron cu tăiței pentru mai mult de un minut (ei, exagerez și eu…), fără să îi mănânce, i se va cere de către patron să „‘ăn nóng cho ngon đi!‘“ – mîncați cît e fierbinte!

20170825_202106

Sorbitul cu zgomot este cel mai eficient mod de a face acest lucru. Intrarea rapidă a aerului servește funcției de răcire a tăițeilor pe drumul lor de la castron la gură, mai rapid decît oprirea și suflarea peste ei. Acest lucru înseamnă că poți să mănînci felurile calde mai repede, astfel încît tăițeii și tot ce se află în castron, să rămînă frumoși și fermi (era să scriu „țepeni”! 😅), mai degrabă decît să se înmoaie în timp ce aștepți să se răcească.

3. Dionys, nu Apollo…
Vietnamezii iubesc mîncarea. Îi vezi mîncînd pe străzi de dimineață pînă noaptea!

20170823_205923

Cînd vine timpul să mănînci, totul se concentrează asupra mesei și nimic altceva nu mai contează, nimic altceva nu mai există. E o stare de abandon total în alimente și băuturi pe care observi în fiecare zi în Vietnam; oamenii se abandonează bucuriei mîncatului. Sorbitul cu zgomot face parte din asta. E momentul de joacă, momentul de plăcere: cui îi mai pasă de stropii de supă de pe cămașa ta albă (vorba vine, mie îmi pasă!), de sunetele pe care le faci, de mizeria pe care o faci… Este vorba de a savura mîncarea. Mai simplu spus, să sorbi cu zgomot tăițeii înseamnă să te bucuri de ei. Există un timp și un loc pentru rațiunea și reținerea à la Apollo, dar nu în timpul mesei, cel puțin nu în Vietnam: timpul petrecut la masă îi aparține lui Dionys…

4. Păstrarea zemii
O supă bună de tăiței vietnamezi se învîrte în jurul zemii. Zeama a orice în Vietnam e printre cele mai bune din lume: poțiuni magice pline de ingrediente misterioase; boluri cu nectar în care au loc procese alchimice stranii și delicioase. Tăițeii sînt, în esență, un vehicul pentru zeamă: fără ea n-au nici un rost! Problema este că tăițeii sînt alunecoși și moi – dacă nu folosești tehnica corectă, toată zeama se va prelinge de pe tăiței în timpul călătoriei lor de la castron la gură.

20170811_160202

Nu trebuie să pierdeți acea zeamă! Băgați-vă capul aproape de castron și sorbiți și sugeți cît puteți tăițeii! (Evident, aici am pozat…)

5. Aerarea
Aportul de aer (prin tehnica „Soarbe și Suge“) expune tăițeii și zeama la oxigen. Asta sună foarte științific însă efectul de a aduce mai multe arome prin procesul de aerare e cît se poate de real și intuitiv. Oamenii care au habar despre aceste lucruri (bucătari, oameni de știință… bloggerii din domeniul hranei), tind să fie de acord că procesul duce la un gust mai plin, mai bogat și mai omogen. Degustătorii de vin folosesc un procedeu similar permițînd aerului să intre în pahare, gură și căi nazale, pentru a obține un spectru complet și pentru răspîndirea aromei. Interesant, același argument ar putea fi făcut pentru beneficiile consumului de alimente cu gura deschisă (am putea ajunge la o altă manieră de a mînca și în Europa „noastră“… – mă gîndesc însă cum ar fi primită în Vietnam remarca lui Giovanni Papini, în Un uomo finito, cred, că a mînca este un act penibil și că oamenii, de rușine, ar trebui să se retragă în solitudine în momentele în care se hrănesc? )

6. Nasul „la cutie“ (de fapt la castron…)
Cînd sorbiți și sugeți, trebuie să vă apropiați capul de castron. Atît de aproape, de fapt, că nasul este, practic, în zeamă! Se estimează că 60-80% din gust este, de fapt, miros, deci cu cît nasul este mai aproape de castronul de supă cu tăiței, cu atît mai bun va fi gustul. Sună dubios? Este destul de ușor să testați această ipoteză repetînd propriul experiment: la mine funcționează! 😂😂😂

20170814_201807

ÎN DELTA MEKONG

HABARNAM

Și ce m-am gîndit? 

wifi weak…așa că am ales Delta Mekong-ului, varianta de o zi, ca să vedem „situația” și din partea vietnameză („satul plutitor” îl văzusem deja în Thailanda, așa că, citadini cum sîntem, am vrut ca seara să ne întoarcem la ‘Saigonul nostru‘, în metropolă, deh…)

Alegerea a fost inspirată nu atît din cauza deltei (ciocolată Poiana avem și acasă, în România… 😆) cît din cauza însoțitorilor, un băiat și o fată care – în sfîrșit! – vorbeau o engleză bună și, mai ales, inteligibilă și cu care am putut interacționa, pe care îi puteam întreba „de ce e asta așa sau așa?” și să primim răspunsuri care să ne lumineze. Pe parcursul zilei s-a creat o stare de încredere reciprocă și am aflat mai multe. Despre asta însă un pic mai tîrziu. Am să adaug numai că am avut la dispoziție un 4×4 luxos (tot o mașină japoneză, Toyota pe numele său…), iar ghizii erau doar ghizi, nu și șoferi. Șoferul era separat, inclus în mașină că să zic așa (sic!), ca peste tot în Vietnam…

20170823_102736Prima oprire…

...a fost la tipii ăștia care într-o localitate cum ar fi… Mahmudia (??) făceau pe scară industrială – dintr-o pastă verde care cuprindea orez, banane și lapte de cocos – un fel de foi rotunde de „hîrtie” (?) care erau comestibile (am primit în dar niște mostre, le vom aduce acasă dar trebuie să înveți vietnameza că să afli despre ce e, de fapt vorba!)…

20170823_111531…apoi am ajuns la o fabrică tradițională de cărămizi…

...pe care statul vietnamez cică o sprijină indirect (adică, din rațiuni turistice, nu o dărîmă!) și unde șpilul e că toate produsele sînt folosite și răsfolosite (lutul provine din Mekong, combustibilul provine din trestie și bambus, cenușa rezultată e un fertilizator care se adună în saci și se vinde). Cărămizile ca atare au găuri înăuntru ca să permită ventilația (esențial pentru clima de la fața locului) și, ca orice cărămizi, se ard într-un cuptor. Da, dar cît timp? Păi, ca totul să iasă bine, stau ele în cuptorul în formă de clopot gigantic pe care îl vedeți în spatele meu… săptămînă (sic!!! – ce vreți, doar se știe, lucrul bun la nouă luni!! 😊), cuptorul e umplut ochi de tipi care, tot așezînd sub ei cărămizi, sînt nevoiți să se evacueze printr-o gaură practicată în acoperiș (îi vedeți și pe meșteri acolo, sus), iar focul arde într-o cămăruță de la gura cuptorului…

20170823_121135...trecînd agale prin sat am văzut cum un client e făcut gigea de o frizeriță…

…frizerița poartă mască nu pentru că o fi în timpul liber și stomatolog 😆, ci pentru că se supune obsesiei asiatice de a-și păstra fața cît mai deschisă la culoare, dacă nu chiar albă complet, vorbesc serios (se folosesc pe scară largă și soluții de depigmentare dar purtatul măștii  e mai economic… Am văzut la Saigon adolescente, altminteri foarte cochete, care purtau însă masca și la 10 seara, cînd, evident, nu era nici urmă de soare pe cer și nu puteau da vina nici pe circulația care creează poluare – există și asta dar motivul e că vor, săracii, să fie ca noi, albii…)

20170823_121508și dacă v-ați gîndit vreodată cine face rogojinile de masă…

..ăsta e răspunsul, femei sau veterani din armată că acesta, din delta Mekong-ului…

Ne-am urcat apoi într-o camionetă îngustă și am ajuns la locul ‘festinului’: o Gia đình bản xứ  (pensiune agroturistică) unde, într-un chioșc, ne aștepta prînzul…

20170823_125020Ce vedeți în fotografie e un butterfish…

…care, dacă nu mă înșel, se poate cumpăra și de la Carrefour uneori. Mai interesant e însă să scriu aici de ce e prezentat peștele așa de… neobișnuit. Vietnamezii sînt superstițioși. Dacă peștele cade pe o parte nu e bine. Soluția e să…’ciugulească’ din el, comod, de pe ambele părți. 😊

Cred că am sărit în relatarea asta primul episod de călătorie chiar pe Mekong, cu o ambarcațiune cu motor, destul de mare cît să încapă pe un rînd două scaune de ‘rafie’ (?)…

20170823_145052cînd am ajuns, pe ploaie, într-o gospodărie unde ni s-a servit un ceai cald și dulciuri făcute din nuci de cocos, făină de orez, banane, pepene roșu (soiul local e unul oval ca mingia de rugby dar mult mai mic),  mango, mă rog, d’ale Mekong-ului… Ei, da, n-am rezistat și am luat vreo două pungi cu dulciurile specifice. Erau prea bune….

Dar rămăsesem la prînz: totul a fost OK, și supa cu multe vegetale și porumb, și rulourile cu vegetale și creveți pe care le ‘treci’ prin bolul cu sos, peștele (chiar dacă nu era dezosat… Nu avea multe oase, era un pește cuviincios.)

20170823_144012…am continuat călătoria pe un braț al Mekong-ului, să zicem Borcea…

…dacă ne mistuie dorul de casă… (Nu, mulțumesc.)

20170823_144028

20170823_145010și am mers noi ce-am mers…

apoi ne-am transbordat pe o bărcuță cu vîslaș…

20170823_144455Ecce homo! – aici aducîndu-ne la ambarcația cu motor…

ideea fiind că numai cu barca cea mică puteam naviga pe jdemiile de meandre înguste ale fluviului. Iar cînd am întîlnit din nou șlepuri și bărci mari pe… Borcea

20170823_145726

...a fost un semn că ne apropiam de sfîrșitul călătoriei. Cumva, la locul de acostare am regăsit Toyota cu pricina și am început drumul înapoi, spre Saigon. A, drumul! Drumul de la Saigon spre delta Mekong e în cea mai mare parte o autostradă cu taxă, ca pe Autostrada Soarelui 😅😅😅 dar mult mai civilizată 🤐 Mde, e făcută împreună cu japonezii. Drumul secundar, fără taxe, are doar două benzi pe sensul de mers, e mai… românesc, dar, repet e destul de larg. Peste tot se construiește, sînt reclame la orice (de la filtre de apă la… Habarnam ce, fiindcă înțeleg mai… rar vietnameza din sud 😁) și, în general, dinamica asta a sudului vietnamez te pune pe gînduri. Unde vor ăștia să ajungă?

IMG_6025Ghidul, „Dat” (prescurtat de la Tiendat), cel din stînga nu din drepta…🤑

…în fotografia de la sosire, mi-a spus că Vietnamul a început masiv cooperarea cu japonezii acum 15 ani. Infuzia masivă de capital (japonez în primul rînd, dar și sud coreean, din Singapore și din SUA) e explicația acestei dezvoltări uluitoare, ca și faptul că Vietnamul are rezerve exploatabile de petrol (motorina e ieftină fiindcă o produc chiar ei, benzina rafinată e mai scumpă fiindcă ei o trimit pentru prelucrare la rafinăriile din Singapore, dar, oricum e mai ieftină cu vreo 20% decît în patrie) China… nicăieri! Asia de sud-est se grupează și se regrupează… (A aflat-o și Moise Guran, poate-i mai dau niște informații 😊. Da, cartea lui Kaplan, e o lectură pe care mă bucur că am facut-o înainte de a sosi aici.)

Și mi-a mai spus „Dat” ceva, așa, ușor, en passant, chiar cînd reintram în Saigon. La anul pleacă în Australia să-și caute de lucru (are specializare în turism, a lucrat în NGO-uri). Are, de asemenea, veri în America și în Marea Britanie. 

Cum au ajuns acolo? A, părinții lor au ajuns, după război, cînd au venit cei din nord… Au fost boat people, au scăpat… Bunicul și tata au ŕămas. Bunicul a fost condamnat la 6 ani de închisoare. A supraviețuit fiindcă era medic. Aveau nevoie de medici…  Alții au murit în lagărul de reeducare… 

Ciudat de similare sînt unele povești. Din „afară” unchiul Ho părea mai simpatic…

 

FRAȚILOR, SAIGONUL…

HO CHI MINH CITY (SAIGON) – Latitudine: 10° 46′ 20.38998″ N Longitudine: 106° 41′ 44.339352″ E  

 (desigur, cu o aproximație de 16 m, locul exact 😎 în care mă aflu acum…)

Va să zică am plecat din Hoi An înapoi, spre Da Nang, unde se află aeroportul internațional (Sân bay Quốc tế Đà Nẵng) în care vietnamezii au băgat recent $160 milioane (și se vede!) ca să luăm avionul spre Saigon, o oră și un sfert. A întîrziat vreo 40 minute la plecare dar a recuperat destul de mult (à propos, avionul era un Airbus 320, perfect întreținut, în orice caz părea nou, al VietJet Air, una din cele trei companii locale – vietnamezii nu-și permit să aibă o flotă pestriță ca a Tarom-ului, și Airbus, și Boeing și ATR… Au numai Airbus și, evident, costuri de întreținere mai mici)

Avionul era plin, am zburat fără turbulențele frecvente la tropice și într-o oră am început să zărim…

DSC03346Ei nu, ăsta nu e Saigonul, ci Balotești-ul, că să zic așa…

Saigonul, dragi compatrioți, e o metropolă cu 10 milioane de locuitori… Știam că e un oraș mare dar nu credeam că e chiar atît de mișto! Pe scurt, Saigonul ăsta NE-A LUAT MAUL! Și vă rog să notați că subsemnații fuseserăm și la  Bangkok, și în Jogjakarta, și la Seoul și, în sfîrșit, la Hong Kong…

DSC03377

Recunosc că, la început, în taxiul care ne ducea spre adresa de airbnb pe care o rezervasem, eram animați de o oarecare suficiență (genul ei, ia să vedem, deci tot motorete, aglomerație, da, clădiri mai mari, moderne, ia uite, ce firme….) Și brusc am observat că Saigonul era, desigur, al Vietnamului dar și al Occidentului! Întocmai ca Hong Kong-ul.

DSC03391

Ne-a plăcut și la fața locului ce am rezervat pe Internet (Studio Christina) și am plecat imediat în recunoaștere la restaurantul recomandat fiindcă se făcuse cam ora 5 PM.

20170821_145519

UN PIC DE ORDINE ÎN INFORMAȚII

Pentru ușurința tuturor ați văzut că n-am mai folosit numele oficial al fostei capitale a Vietnamului de Sud – Ho Chi Min (Thành phố Hồ Chí Minh) am rămas tot la… Saigon (Sài Gòn în alfabetul latin cu care este dotată vietnameza). Mie, spre deosebire de alți lideri comuniști, „unchiul“ Ho mi-a devenit cel mai simpatic pentru că era o persoană educată și avea un caracter pragmatic. (Puțini știu probabil că, înainte de a sta 4 ani în Franța, Nguyễn Tất Thành – Nguyễn cel realizat, numele dat în tradiția confucianistă de tatăl său la vîrsta de 10 ani, Ho Și Min a călătorit și lucrat în Statele Unite și Marea Britanie. E adevărat că, după cei patru ani din Franța, pașii l-au dus, din nefericire, în Rusia bolșevică, apoi în China… Ce am vrut să subliniez este că „unchiul“ Ho, un poliglot care putea citi și scrie în engleză, franceză, rusă, cantoneză și mandarină, cam știa cu ce se mănîncă politica mondială… Iată aici ce scrisoare i-a scris președintelui Lyndon B. Johnson în 1967. Că omul a vrut să fie incinerat după moarte și „s-a trezit“ într-o raclă de sticlă à la Lenin după ce a murit e o altă poveste…)

Avînd în prezent 19 districte (sectoare), Saigonul folosește acest sistem de numerotare pentru a diferenția diferite cartiere, multe dintre ele având propriile lor caracteristici. În timp ce Districtul 1 este inima orașului și unde sunt situate cele mai multe atracții, Saigonul, orașul cu 10 milioane de locuitori, are, evident, mult mai multe de arătat pentru doar cîteva zile de vizitat care ne-au mai rămas.

Oricum, ce „sare în ochi“ imediat sînt milioanele de motorete, scutere, motociclete, moto… orice care umplu străzile Saigonului. Ba chiar (și asta mă supără!) și trotuarele (sic!) dacă se face loc pe acolo…

DSC03359

Vederea și auzul zumzăitului lor continuu se impune în atmosfera orașului. Vezi pe străzi bărbați pe motorete cu cutii și produse stivuite de trei metri înălțime, ceea ce te face să te freci la ochi și să te întrebi cum dreaq îi rămâne în poziție verticală motociclul!… Femeile din Saigon poartă fuste, tocuri înalte și căști roz… Vezi frecvent familii de patru sau mai multe persoane „împachetate“, nu știu ce cuvînt să folosesc, împreună pe un singur loc, copiii sînt și ei pe-acolo… Și, bineînțeles, pe trotuare vezi aliniate motoretele cu bărbați care se servesc de ele drept scaun sau chiar pat pentru un pui de somn. E o priveliște…

IMG 022

Motocicletele nu sînt singurul lucru care dau senzația de energie pe străzile Saigonului. Pe străzi se desfășoară amestecul culturilor, al comerțului, al dezvoltării, al mîncatului și al altor multe activități care umplu de trepidație Saigonul. E un oraș în care oamenii își trăiesc viețile afară. Chiar dacă sînt înăuntru, își lasă ușile deschise (sigur că e cald și că nu toți au AC dar asta a dus în timp la un anumit tip de cultură a vieții în public). Turiștii și backpackerii (o categorie separată de călătorii care, totuși, sîntem 😁) se înghesuie în centru pe străzi ca Bui Vien, locul haotic al numeroaselor atracții de noapte. Haotic însă interesant. Nu insist… 🤑

Mîncatul pe stradă este atît de popular și aici, în sud, încît ai senzația că cea mai mare parte a vieții se învîrte în jurul acestui lucru. Scaune mici de plastic sînt așezate peste tot pe trotuare, și saigonezii se așează să mănînce, să bea cafea sau bere. Soția perfectă nu m-a lăsat însă să încerc acest tip de socializare…

IMG 026

Nu e însă un oraș pentru pierde-vară. Oriunde te apropii de o piață, vezi muncitori care împing și trag cărucioare alături de oameni care merg fiecare în altă direcție, sau, pur și simplu, stau cu treabă pe trotuare și pe alei. Aseară însă am mai văzut și altceva: vietnamezii împreună cu japonezii lucrează intens la metrou. Ceva îmi spune că vă fi gata mai repede decît tronsonul din Drumul Taberei din Bucureștiul nostru…

DSC03387

Districtul 5, numit și China Town, dă o atmosferă în care se simte mai mult Saigonul dinaintea unificării țării. Găsești aici alei înguste, piețe, cocoși și oameni de pretutindeni, îmbrăcați mai tradițional. În Districtul 5 se află populara piață Bình Tây, care este un loc minunat pentru a explora caracterul orașului, dar și Chợ Phường 2, o altă zonă de piață preferată de localnici. Cele mai multe dintre aceste străzi au un semn albastru, suspendat deasupra capului care conține numele străzii. Deci de cîte ori traversezi pe trotuarul de vis-à-vis, trebuie să te întorci un pic și să încerci să vezi ce poți descoperi.

20170822_122155Astăzi am fost la Catedrala Notre Dame, din păcate închisă pentru restaurare

DSC03379…dar tradițional loc de pozat…

DSC03384…la Poșta Centrală, construită după planurile lui Gustav Eiffel (da, exact, ăla cu turnu’…)

DSC03388…am trecut pe lîngă Opera din Saigon…

Fosta primarie…pe lîngă fosta primărie, acum centru administrativ al PSD-ului vietnamez…

20170822_154852…în fața căruia se afla chiar unchiul Ho… (mă rog, statuia dînsului)

Nu e nicio îndoială că Saigonul este orașul cosmopolit și șic al Vietnamului, cu toți zgîrie-norii săi strălucitori, restaurantele fanteziste, cafenelele la modă și cam orice confort de tip occidental pe care îl poți pretinde. În comparație cu „lumea veche“ din Hanoi, Saigonul e, într-adevăr, foarte diferit. Coexistă și aleile murdare, atemporale și strazile curate, pe care se înșiră hoteluri frumoase și scumpe și clădiri moderne și mall-uri care-i conferă o atmosferă de New York asiatic. Barurile de la ultimele etaje ale blocurilor înalte, paradele de modă, afacerile în stil mare și o atmosferă multiculturală, scot Saigonul în evidență comparativ cu restul țării. Sigur că tot acest vibe atrage foarte mult expații. Străini sînt peste tot în Vietnam, deosebirea e că în Saigon mulți și locuiesc nu doar vizitează. Noi însă ne vom întoarce în patria mumă. Deocamdată, cît timp mai durează vacanța, mai avem cîte ceva de văzut. Mîine plecăm în delta Mekong…

HỘI AN, DRĂGUȚUL

orasul soarelui

HỘI AN – Latitudine: 15° 52′ 58.307556″ N       Longitudine: 108° 19′ 26.48892″ E

Cu o aproximație de 16 m, sînt, de fapt, coordonatele mele de la piscina de la Thienh Thanh Boutique Hotel, Hội An…

20170819_134659

Pe vremea cînd făceam la București planul călătoriei în Vietnam, orașul Hội An apărea de atîtea ori în relatările ghidurilor de călătorie sau ale entuziaștilor care, ca și mine, încercau să arate într-un blog ce anume trebuie să vezi neapărat dacă vrei să te mîndrești cu vacanța din Vietnam, încît, firește, s-a impus pe lista „scurtă“, finală. Ideea acelor relatări e că Hội An e giuvaierul vietnamez pe care războiul, ca prin minune, l-a păstrat intact, bla-bla… Firește, ca turist conștiincios, nu poți rata ceea ce e marcat cu „autentic“, tot așa cum nu se cade să nu alergi după hrana cu eticheta „bio“! Dar călătorul? El ce are de spus? Am decis că dacă păstrează atîta istorie vietnameză nici călătorul nu trebuie să-l rateze…

Probabil cele mai durabile impresii, după ce ai ajuns în oraș (nu foarte convenabil, nu au vreo legătură cu linia ferată, tot așa cum nu există nici aeroport, dar asta sporește, nu-i așa?, satisfacția „bifării“ destinației) se leagă de Hội An pe timp de noapte. E plin de felinare de hîrtie care plutesc către turiștii dornici să participe la magia acestui oraș. Deasupra străzii, felinarele colorate din hîrtie, din mătase sau din stuf colorat atîrnă de fațadele magazinelor și de firele care aruncă o lumină magică peste zidurile galbene ale orașului vechi. Da, asta e ceva foarte frumos și te simți fermecat ca în copilărie, la bîlci, la carusele… Am făcut fotografii interesante noaptea dar se pare că deocamdată problemele tehnice (transferul lor pe tableta Android pe care editez textul) e o treabă mai complicată așa că voi insera unele făcute ziua!

20170820_155429Da, japonezii încercau să-și mențină prezența prin acțiuni culturale Hội An – Japan…

În cîteva cuvinte istoria Hội An-ului este următoarea. Regiunea din jurul orașului a fost un centru de comerț încă din secolul I, dar numai în secolul al XVI-lea s-a transformat în orașul comercial care a început să fie menționat istoric. Timp de mai mult de 200 de ani, negustori din India, Japonia, China și Olanda au venit la Hội An pentru afaceri și mulți au și rămas aici – lăsîndu-și amprenta asupra planului și arhitecturii orașului. Japonezii au înzestrat orașul cu podul frumos numit pînă azi Chùa Cầu Nhật Bản – Podul japonez acoperit. Chinezii au lăsat săli întregi de întîlniri ale breslelor, bibilite ca niște temple.

20170820_162927

Ambele culturi au lăsat o colecție de case de lemn, care îmbină Vietnamul și epoca modernă cu orașul vechi, de aceea desemnarea sa, în 1999, ca Patrimoniu Mondial UNESCO, nu e surprinzătoare și, inevitabil, a făcut ca milioane de turiști să viziteze orașul în fiecare an. Ei, aici e aici… Cohortele de turiști și modul în care interacțiunea cu ei a schimbat populația. O primă constatare, deloc surprinzătoare, aici totul costă un pic mai mult decît în orașele în care am fost pînă acum. Da, Hội An este incontestabil dedicat în prezent industriei turismului. Toate cafenelele și restaurantele din orașul vechi sînt destinate turiștilor, iar majoritatea magazinelor din străzile înguste vînd doar suveniruri.

20170819_130216Ei, să ne aducem aminte că, teoretic, Vietnamul e o republică socialistă…

20170820_155420Sigur , Dragonul

În ciuda farmecului felinarelor și a clădirilor vechi, nu pot să nu mă simt ca și cum aș fi păcătuit cumva – cum ar fi dacă acest oraș ar fi un pic mai autentic, un pic mai mult… vietnamez? Păi știți care e limba pe care am auzit-o cel mai frecvent în jurul nostru (în afară de engleză, lingua franca de peste tot)? Italiana! Și, că să închid definitiv subiectul multiculturalității în Hội An am să mai adaug doar atît: la croitorii care fac haine de pe o zi pe alta, la pantofarii care, tot așa, fac pantofi sau sandale de pe o zi pe alta (!! – măsura e luată clientului în magazin și transmisă prin curier cu motoretă unei făbricuțe), la acești bravi meșteșugari așadar, am văzut și afișe (mari) în ebraică…

20170819_111525Bicicletă cu mult… bambus!

Ne plimbăm seara pe podul japonez inspre insula Hội An. Mulțimi de oameni se opresc de-a lungul podului pentru a fotografia lampioanele plutitoare de hîrtie care saltă pe apa liniștită. Mă opresc pentru o clipă să mă uit și imediat trei bătrîne mă identifică drept țintă probabilă și împing în fața mea mormane de bărcuțe de hîrtie.

 

„Preț ieftin, doar $1”, îmi spune una din bătrîne.

Dau din cap că nu vreau și răspund: „Không cám ơn“ (Nu, vă mulțumesc.)

„Bine cît vrei, preț bun. OK, nu-i nici o problemă.“ Dau din nou din cap și constat că trebuie sa fiu mai agresiv decît aș fi dorit pentru a le convinge că nu am de gînd să cumpăr.

Piața de noapte din Hội An este în general o piață în care, la tarabe luminate puternic se vînd bibelouri, magneți mici și brățări de plastic ieftine. Magazinele de-a lungul străzii vînd felinarele care colorează orașul noaptea, buchete de flori și globuri colorate, afișînd un spectacol memorabil de culoare și lumină.

Un grup de turiști chinezi se opresc în fața unui magazin pentru a face o fotografie și apoi trece la examinarea mărunțișurilor de la tarabele luminate. A început să plouă din nou, dar vremea umedă nu pare să deranjeze pe nimeni, cu excepția unor turiști care și-au ridicat în grabă umbrelele. Poate că e prea umed pentru a merge fără umbrelă (noi avem pelerine de ploaie), dar nimeni nu intră înăuntru. Hội An e simpatic ziua, dar e magic numai la lumina lampioanelor de noapte…

20170819_134412Ce e cu duduia asta cam indiancă? Nu știu, dar îți face bine să avansezi spre ea în bazin…

Și mîncarea? M-am abținut pînă acum să mai postez vreo imagine. Să nu credeți că mă gîndesc doar la asta (!) Totuși…

20170818_210630

MEDITAȚIE SCRISĂ ÎN TIMPUL UNEI PLOI CALDE…

 

c58d3a5e9fabad67feabf85cd2b79d1c

Trebuie să povestesc și asta, mai ales că aici, la Hoi An, unde ne aflăm acum, plouă așa de tare încît s-a oprit lumina și hotelul a trecut pe generatorul propriu…

E vorba despre ceva întîmplat la Da Nang, orașul cu pretenții de „nou Vietnam” pe care l-am înțeles fără să-mi plăcut. Asta e altă poveste, mai politică, și deocamdată o las deoparte…

Care să fie, așadar, povestea?

Melcii și Na. Nu sînt subiecte legate neapărat între ele deși e vorba de mîncare în ambele situații. Na e chelneriță la The Tamarind Tree 

20170815_194749

Observăm de la început că „e ceva de capul ei”, fiindcă, după ce se interesează de unde sîntem vrea să afle cum se spune în românește la „Enjoy your metal!” Poftă bună! Și Na spune corect de la bun început Poftă bună!

Ce a urmat a fost o discuție agreabilă cu fata asta, de loc din Hue, (nu de la mîrlanii din Da Nang! 😁) care ne-a sugerat ușor că tema inegalităților sociale, deși nu e discutată cu străinii, ocupă (nici nu se putea altfel, fiindcă nici vietnamezii nu sînt de pe lună!) un loc important în discuțiile dintre ei.

Ne despărțim filmînd-o cînd spunea Poftă bună, prieteni! (sic!), iar Rodica se străduia să-i răspundă  Cảm ơn (aproape ca în engleză „Come on!”). Și chiar și mai prieteni după ce-i trimit fotografiile pe adresa ei de ‘gmail’!

Fată bună… „Toate fetele sînt bune”, spunea un văr al meu, dar nu cred că avea neapărat în vedere acest gen de întîlniri…

MELCII

Seara următoare după o tură (prea) lungă într-un oraș urît (tot de Da Nang e vorba, care are poate scuza că a fost mai intens bombardat în timpul războiului cu americanii), decidem să cinăm aproape de „casă” – hotelul Serene )

20170816_192306

Îi văzusem „la cornet” și la Hue și pe promenada de-a lungul plajei din Da Nang. Vînzătorii ambulanți cu cornete mici, „vafe”, în care se găseau aceste delicatese, melcii. Trebuia să încerc și eu. La restaurant se vindeau la kilogram. Am cerut pentru amîndoi 300 de grame… Dar cum se mîncau? Uite-așa, cu scobitoarea! ne-a arătat chelnerul. 

În fiecare seară sute de mii de vietnamezi se bucură de „tapas cu cochilie“. Cred că fiecare călător și expat ar trebui să experimenteze… quán ốc (localurile cu melci)!
Ăn ốc – consumul de melci – e o distracție națională în Vietnam. În fiecare zi a săptămînii, dar în special în weekend, grupuri mari de colegi de serviciu, prieteni și familii ajung la quán ốc pentru a mînca, a bea și a vorbi toată noaptea! Consumul de melci face parte din cultura nhậu, care este cuvântul vietnamez pentru a ieși să mănînci, să bei și să socializezi la o scară epică. Este ceva între tapas și cultura barului, dar nici unul dintre aceste exemple nu ajung la scara de toleranță și convivialitate a nhậu din Vietnam. E întotdeauna prezent un zgomot frenetic – desfacerea cochiliilor de melci (gest însoțit întotdeauna de bere!), care este amețitor și unic.

Melcii de toate formele și dimensiunile provin din sursele de apă dulce din Vietnam (slavă Domnului, au destule! – orezării, rîuri și lacuri inundate) sau ape sărate (Marea de Est și, în sud-vest, Golful Thailandei). Dar quán ốc nu servesc numai melci: tot ce vine într-o coajă este în meniu. Vei găsi scoici, stridii, moluște, midii, scoici, creveți și alte crustacee de care probabil n-ai auzit vreodată sau pe care nu le-ai văzut înainte. Și berea: uneori vei găsi bia hơi – „bere proaspătă“ – adesea preparată chiar în local și extrem de ieftină (și slabă), sau vei găsi favoritul local al oricărei provincii în care se întîmplă să te afli dar și giganți regionali, cum ar fi Tiger Beer din Singapore… (Cam asta bem: Băiete, un Tiger la domnu’ și unu’ la doamna!)

Consumul de melci are o veche tradiție în Vietnam și nu există nici un semn de diminuare a popularității acestui obicei în aceste vremuri în schimbare. Quán ốc (să ne înțelegem, noi n-am fost într-un asemenea local, ci într-un restaurant „normal”, în quán ốc n-am fi știut să ne înțelegem cu chelnerii dar i-am privit pe petrecăreți tot trecînd pe lîngă asemenea… așezăminte 😊sînt de obicei pline cu vreo douăzeci și ceva de tipi care desfac cochiliile cu furculițe mici (nu ca noi, amărîții cu scobitori!)  și își șterg sosul de la gură în pauzele de conversație…

20170816_200310

Un motiv pentru popularitatea durabilă a melcilor este că merg atît de bine cu berea! Melcii vin în porții mici, ei înșiși sînt bucăți mici, și, pentru că trebuie să „negociezi“ cochilia pentru a ajunge la carne, nu poți să consumi, pur și simplu, o farfurie în cîteva îmbucături. Asta impune un anumit ritm, un tempo pentru a mînca melcul care pare să încurajeze convivialitatea: scoți unul din coajă, îl mesteci, îl înghiți, apoi îl clătești cu o bere rece, discuți cu prietenul/a/ii și apoi repeți procesul. Alunele și halba dintr-un pub nu permit aceeași intimitate. Pe parcursul unei serii, te umpli încet cu mîncare și băuturi bune, dar nu te simțiți niciodată umflat.

20170816_201410

Cu toate că Vietnamul a fost colonizat de o altă națiune mîncătoare de melci, Franța, am citit că, cică, vietnamezii se bucurau de moluște cu mult înainte ca francezii să vină în sudul Vietnamului în 1859. „În provincia nord-centrală Nghe An, au fost găsite mormane mari de scoici cu melci și cochilii datînd de aproximativ 10.000 de ani.” Chiar și azi, de-a lungul cîtorva plaje mai puțin umblate de pe coastele Vietnamului, se pot vedea grămezi de cochilii goale sub copaci, acolo unde pescarii i-au gustat la umbră, probabil așa cum au făcut întotdeauna… 🤑 Vechea tradiție a vietnameză a cultivării a orezului în mediul umed a fost de mii de ani o sursă bogată de melci. Da, e papa bun și sănătos!

În ce mă privește însă voi asocia întotdeauna melcii cu San Francisco, acolo unde, într-un restaurant impecabil cu specific franțuzesc am descoperit cu uimire farfuriile speciale, cu adîncituri de jur împrejur, în care stăteau cuminți melcii. Era în 1992…